Habitate stepice

Stepe ponto-sarmatice

Acest tip de habitat este reprezentat de pajiștile uscate din stepa și silvostepa Dobrogei, Moldovei și Câmpiei Române de est. Acesta se extinde însă din punct de vedere geografic în tot arealul de stepă și silvostepă de la nord de Marea Neagră până la Marea Caspică. Pe depozitele de loess și aluviale, pe soluri de tip cernoziom, castanoziom și feoziom, apar cele mai tipice pajiști din acest habitat, dominate de păiușul de stepă, firuța cu frunze înguste, barba aurie, pirul hispid, pirul cristat, perișorul bulgar, năgară, colilia ucraineană, colilia mică, păpădia roșcată, bujorul cu frunze de mărar, scorzonera lânoasă, zambila de stepă, rușcuța de Volga, pelinul austriac, garofița de stepă, salvia nutantă, sipica de Urali, stânjenelul mic de stepă, laptele câinelui dobrogean, pesma orientală, pesma de Salonic, varza tătărască de stepă, coada șoricelului balcanică, volbura cantabrică. În anumite areale de pe loess, apar în aceste stepe și tufărișurile de semideșert cu măturică (Kochia sp.) și pir cristat.

Pajiștile stepice cu colilii și rogoz pitic din Transilvania nu trebuie incluse la acest habitat, precum consideră unii autori, având o compoziție floristică net diferită. Cea mai valoroasă variantă a pajiștilor de stepă ponto-sarmatice de la noi sunt însă cele de substrat pietros, prezente mai ales în Dobrogea de nord și centrală (Podișul Casimcei, Dealurile Tulcei, Podișul Babadag) dominate de koeleria lobată, anasonul sălbatic de piatră, cimbrișorul de stepă. Numeroase specii rare se află în aceste pajiști, multe endemice și subendemice, precum pesma lui Janka, garofița pitică, țepoșica, pelinul alb de stepă, astragalul glauc, cimbrul de stepă albastru, pirul lui Brândză, inul galben tauric, ajuga de stepă galbenă, drobul lui Janka, coada șoricelului tracică, scutelaria orientală.

Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice

Sunt tufărișuri iubitoare de climat uscat din silvostepele din nordul Mării Negre, prezente la noi mai ales în Dobrogea, dar și în Subcarpații de Curbură, Moldova sudică, Bărăgan. Există mai multe variante, în funcție de specia edificatoare. Astfel, foarte răspândite în Dobrogea sunt tufărișurile de păliur (sau spinul lui Hristos). Mai rare dar proprii numai Dobrogei sunt tufărișurile de iasomie galbenă și spinul cerbului, adesea amestecate cu cărpiniță, stejar pufos și vișinel turcesc.

Foarte rare sunt tufărișurile de sâmbovină (sau celtis) dobrogeană. Alături de acestea trebuie incluse tot aici tufărișurile de mojdrean dobrogene, numite regional hrastalac, și cele de migdal pitic. Acestea au o compoziție floristică net diferită de a celor din vestul țării (habitatul 40A0*).

Numeroase specii ierboase prezente în aceste tufărișuri atestă apartenența lor la peisajul silvostepelor și stepelor ponto-sarmatice cum ar fi cimbrișorul dobrogean, koeleria dobrogeană, volbura cantabrică, coada-șoricelului galbenă, clopoțelul românesc, garofița dobrogeană, garofița albă dobrogeană, pesma orientală, margareta milefoliată etc. Solurile pe care se dezvoltă sunt foarte variate, de la cernoziomuri și castanoziomuri la stâncării.

Activități din cadrul proiectului

Reconstrucția ecologică a 30 ha de pajiști și tufărișuri de stepă ponto-sarmatică din Parcul Național Munții Măcinului, prin eliminarea speciei invazive cenușer – Ailanthus altissima și pregătirea pentru refacerea naturală a habitatelor / inițierea covorului vegetal cu elemente autohtone specifice asociațiilor vegetale caracteristice pajiștilor de stepă ponto-sarmatică, cu specii edificatoare și diferențiatoare, caracteristice următoarelor habitate: 62C0* Stepe ponto-sarmatice și 40C0* Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice.

Implementarea de măsuri active pentru îmbunătățirea stării de conservare a 30 ha de habitate de pajiște stepică din Parcul Național Munții Măcinului.